Cici Bonazzi, poeta e scrittore dialettale nato a Tirano il 4 luglio 1931 ora residente a Canberra ( Australia ), ci dà questa opportunità. Ci racconterà alcune sue “ storie “ in alcuni brani a puntate, guidandoci per mano, inserendo accanto alle parole desuete il suo “significato” in italiano.
Il lettore potrà suggerire “altri modi di dire “ o chiedere ulteriori delucidazioni tramite la casella commento. La rubrica e le risposte ai commenti saranno curati da Ezio Maifrè.
“Credere, ubbidire e combattere”
I bèi témp.
(nona parte parte)
“Eh! I noss bèi témp!”, se s’murìva mìga prìma par al mal dèl miserère (male misterioso che portava alla morte), sa creséva de “fiöi dèla lüva (lupa) de Rùma” cun sü ‘l cintürùn biànch francàa cun la “M”, a balìla cul fèz e ‘l panèt blö scià al col, sùta “l’occhio vigile” dèl crapùn al’umbrìa de chìli söi scrìci sü ‘n di mür di ca: “mèi ‘n dì de leùn che cént de pégura”. Cùi cràpi pelàdi par paüra di piöcc (pidocchi) e i bràghi cörti de ‘na misüra pü grànda par fàli dürà àa l’an che vée, ‘l ta sa gelàva i sentiméncc e screpulàva fo i ginöcc (ginocchia) dèl frècc. ‘Nmèz a chèla grèpada(sporco), ‘l sa rabìva fo sulch de vuntà sü cun glicerìna e fat sultà püsée de ‘n saiòt (cavalletta)ma “niente paura, noi provvediamo a tutto”, cridàva i bucalée (strilloni), e par rinfursà sta giuentü già màta de cràpa e débula de corp par la fam, fo dòpu a ròsci (greggi) par fàla marcià ‘n curtéu cùma matòo sü e giù dèla curt: “uno, due ..... passo ...... cadenza, attenti!....Viva il ....., a noi!, rompete le file!” E po giù a tücc raziùn de òli de merlüz de fat recà sü àa la fùndula (vomitare anche l’intestino cieco). Ài puarècc, i pü tancc, la Befàna generùsa distribüìva chìi tròcui (scarponi con suole di legno) cun tuméra (tomaia) négra e söla de lègn par rimpiazà li sciavàti dèl fradèl pü grant uramài giù de calcàgn e cun la pùnta taiàda de ‘ndùa spiàva fo dèl böcc dèla còlsa, ‘l didòt di pée (alluce) cun l’ùngia négra de brùdech. Diventàa matèl (giovanotto) u mèi “avanguardista”cun i cavèi riz cùma ‘l reclàm dèla Presbìteru de sta giù piàcc gnàa cun l’ùnt (grasso) de car, guài a sgarà, òtru òli scuréva a fiüm, chèl de rìcin, spès de pudèl taià cul rampelìn i ta ‘l fàva pasà giù a müsica de manganelàdi.
“Eh!, i bèi témp del’autarchìa di sansiùn ciamàdi dèl növ padrùn”. I noss regiùri ià de regurdàsal bée, lùr l’autarchìa i l’éra già scuprìda tancc agn prìma sénsa bisùgn de chèl’Impéru africàn dèl Négus; fin de anòrum (da tempo immemorabile) iéra mài tracc ià nigùt (gettato via niente), i ramàva sü tüt: toch de strefursìn, ciòo rügen (chiodi arrugginiti), cavìcc storcc (ganci storti), balüch (grovigli) de fil de fèr, tap (ritagli) de lègn, sbrìnsui de làna cùi pètuli (chiazze di sterco), mucc (mozziconi) de zigarèta, fulàsc (buccia) de üga, àa chèla ròba int nèl’urinàri i la svöidàva sùra ‘l mutèl dèla gràsa (letame), i ricirculàva tüt ‘ndàndu sémpri pü ‘n miséria. I pasàva ‘l so paltò de cuèrta de suldàa tengiüda (cappotto militare di coperta tinta) e vultàa ‘n pàier de vòlti, al fiöl pü grant che cùma ‘l creséva, i lu pasàva giù, raputàa (rattoppato) par stupàch sü i böcc, fin al pü pìscen diventàa urmài giuinòt; i metéva sü i bràghi pezzàdi, la giàca e i scarpùn cùi zapìn (chiodi da scarpa) dèl’avv u dèl zìu bàrba già metüü ià (seppellito) de ‘n bèl pèz par mìga ‘ndà biùcc (nudi); par fa vedè che i cuperàva, i levàva sü àa i cavalée (bachi da seta) int par la cüsìna de tirà fo séda, e li màmi scambiàva “con orgoglio”, la véra de or cun üna de fil de fèr. Parò chèl famùs “posto al sole”,cunquistàa “dal popolo temprato e generoso” cun fadìghi de àsan, l’éra finalmént menàa ‘nscià chìli banàni gòbi de pelà par la tàula di sciùr; ma par i por diàu, chìi mandàa cul s’ciòp (fucile)a cùrach rée (rincorrere) ài sugn de grandìgia (grandezza) di poch, ‘l g’à dacc amò püsée miséria cundìda cun tànti cansunèti ‘n vòga de zifulà (fischiettare), parècc morcc par lüciàch (piangerci)desùra e poch u nigùt de cascià giù ‘n dèl ghisàt (paiolo di ghisa). Dèli cargiöli de medài al valùr e la duüda pàca süla gòba ‘na vignìva mìga fo gnàa a casciàli sùta ‘l torsc (torchio). Ma ‘l püsée bèl e gram par lur e nòtri giùani lévi, che uramài an creséva al’ùmbrìa di ot migliùn de baiunèti e àla us di discùrs, tüt cuàva sùta la bràsa prunt par tacà int al föch (attizzare il fuoco).
Continua...
Nessun commento:
Posta un commento